FlorideLux lansează colecția Splendid Florals și estimează vânzări de peste 40.000 de euro

București, 8 mai 2018: FlorideLux.ro, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, a lansat colecția Splendid Florals care conține 18 aranjamente florale realizate manual, o îmbinare între flori conservate, flori naturale și elemente de design inspirate din domeniul modei. Reprezentanții florăriei estimează că noua colecție va genera vânzări de circa 40.000 de euro, pe parcursul întregului an, după o investiție de 4.000 de euro în materie primă, producție și ședință foto.

Potrivit FlorideLux, conceptul colecției este inspirat din domeniul fashion, aranjamentele florale având suportul sub formă de poșetă. Acesta este realizat în totalitate de floriștii FlorideLux, iar pentru decorații sunt folosite lanțuri, încuietori și agățători specifice poșetelor de lux.

„Prin colecția Splendid Florals ne-am propus să redefinim modul în care se realizează și se oferă florile. Ne dorim să spargem tiparele și să-i ajutăm pe domni să creeze o impresie memorabilă atunci când oferă flori, prezentându-le o alternativă modernă, în trend din punct de vedere cromatic. Simțim că este necesară o doză mare de creativitate în domeniul floral, dar în același timp vrem să păstrăm ideea de producție pentru profit, astfel încât prețul unui produs să fie accesibil pentru toate categoriile sociale”,  declară Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.

Colecția Splendid Florals beneficiază de o selecție premium realizată de floriștii FlorideLux și include rarități și specialități din lumea florilor și a verdeții, alături de flori de sezon foarte căutate în această perioadă, cum sunt bujorii și liliacul. Din colecție nu lipsesc nici trandafirii criogenați sau trandafirii conservați, care rezistă până la 25 de ani și sunt foarte populari în această perioadă.

Prețurile minime pentru aranjamentele din noua colecție FlorideLux încep de la 199,99 lei și pot ajunge până la un maximum de 500 lei. Prețurile sunt influențate de conținutul floral și de complexitatea decorațiunilor realizate în totalitate manual. Astfel că, cel mai ieftin aranjament este compus din flori de câmp, iar cel mai scump din trandafiri criogenați.

„Colecția se adresează persoanelor moderne, active, implicate în tendințele momentului în artă și modă, care caută mereu idei inedite. Splendid Florals aduce în prim plan cadouri florale care pot juca perfect rolul unui accesoriu fashion must have sau a unei decorațiuni inedite pentru interioare moderne, avangardiste”, adaugă Marius Dosinescu.

Toate produsele din colecție beneficiază de discount-uri active până la finalul verii, care pot ajunge până la 20% pentru posesorii de carduri de fidelitate FlorideLux. De asemenea, la fieacare comandă clienții primesc pentru produsele din această colecție un token tip breloc auriu cu gravură FlorideLux care poate fi păstrat ca amintire sau ca decorațiune pentru poșetă sau rucsac.

Grupul FlorideLux are o experiență de peste 15 ani de zile în industria de flori și cadouri. Din portofoliul FlorideLux fac parte website-urile www.floridelux.ro – florărie online cu peste 5.000 de buchete și aranjamente florale și livrare gratuită în peste 12.000 de localități din România, dar și oriunde în lume; www.cosuridelux.ro – magazine online de cosuri cadou premium, elegante și speciale, pentru cadouri corporate și personale de neuitat; www.brazidecraciun.ro – magazine de brazi cu livrare la domiciliu, brazi artificiali, brazi naturali tăiați și brazi în ghiveci; www.coroane.ro – magazine online de coroane funerare, jerbe funerare și alte accesorii, cu livrare gratuită în peste 12.000 de localități din România; alte magazine online din portofoliu: www.deluxeflowershop.com și www.xclusive.ro.

Magazinele FlorideLux pot fi vizitate în:

  • București:Bd. Iuliu Maniu 7 – atelier de lucru, showroom și birouri
  • Brașov: str. Zizinului nr.3 – florărie magazin

Isys Professional, companie romanească cu 10 ani de experiență în domeniul monitorizării GPS și a managementului flotelor auto, lansează soluția dedicată optimizării și monitorizării rutelor, iTrack Logistics.

Fondată în 2008, activitatea companiei a constat în dezvoltarea, vânzarea și implementarea aplicației software pentru gestiunea flotelor auto prin GPS, iTrack. De-a lungul timpului și împreună cu cei peste 1000 de clienți, iTrack a reușit să devină una dintre cele mai bune soluții, înglobând experiența echipei, dar și a feedback-ului și a provocărilor clienților, cu flote de toate dimensiunile, de la câteva mașini și până la flote de peste 1000 vehicule.

Soluția iTrack pentru managementul avansat al flotelor auto este de asemenea vândută în regim de tip white label și de către alți parteneri importanți din domeniul telecomunicațiilor, ce oferă soluții M2M integrate.

iTrack Logistics, noua soluție destinată optimizării rutelor de distribuție și planificării avansate, vine în completarea soluțiilor de fleet management, prin îmbunătățirea controlului și eficiența rutării livrărilor, dar și a monitorizării în detaliu a modului de deservire a clienților.

iTrack Logistics este soluția potrivită pentru companiile care:

  • Doresc să fie mai eficiente în procesul de rutare: petrec prea mult timp verificând activitatea șoferilor în rută;
  • Au probleme cu rulajul de personal în rândul șoferilor și petrec prea mult timp integrând șoferi noi în zonele de livrare;
  • Vor să aibă control asupra livrărilor și să trateze rapid excepțiile – confirmare de livrare, refuz de marfă sau livrările parțiale;
  • Nu au o bază la zi cu adresele și locațiile partenerilor și punctelor de lucru.

„Cu iTrack Logistics am dorit să aducem clienților cu flote mici si medii beneficiile soluțiilor de optimizare de rute, adaugând o componentă de control a execuției operaționale și posibilitatea vizualizării indicatorilor de performanță la livrare. Produsul vine cu un set de funcționalități specific soluțiilor enterprise,  însă fără costuri mari sau implementări complicate. Iar prin parteneriatul cu AMCS avem avantajul că putem oferi soluții mature și extrem de performante, dedicate planificării și optimizării operaționale, completate de produsele noastre dedicate monitorizării execuției în timp real și activităților din teren, acoperind astfel un întreg spectru de clienți, de la flote mici de câteva mașini și până la cele cu mii de vehicule.” a declarat Cosmin Băroiu, Business Unit Manager – Routing, iTrack.

Soluția are mai multe componente, dintre care amintim: un modul de INTEGRARE prin care se pot schimba informații cu sistemele clientului, un modul WEB integrat în aplicația iTrack și o nouă aplicatie MOBILE pentru terminalele mobile smart, ce va fi folosită de către șoferi.

Dezvoltarea soluției iTrack Logistics s-a făcut ținând cont în permanență de feedback-ul și implicarea clienților noștri, în momentul de față soluția iTrack Logistics fiind deja utilizată de companii din domenii precum: distribuție de lactate, produse veterinare și în industria colectării de deșeuri.

„Proiectul de planificare și optimizare a rutelor de colectare este foarte important pentru noi deorece deservirea eficientă și de calitate a clienților RER este un obiectiv strategic al companiei. Complexitatea proceselor noastre a făcut ca alegerea unui furnizor pentru acest proiect să implice și o etapă de validare a potențialului soluțiilor informatice. În acest sens capabilitățile soluției Route Planner se mapează foarte bine pe nevoile noastre de business ca și instrument dedicat planificării și optimizării operaționale, iar aplicațiile iTrack Logistics permit o monitorizare structurată a activității din teren.

Considerăm că alegerea soluțiilor iTrack Logistics și AMCS a fost una potrivită, deoarece echipa de implementare a venit mereu în întâmpinarea nevoilor noastre, am beneficiat de o abordare profesionistă în gestionarea unui proiect amplu și finalizarea implementării unei soluții informatice complexe precum este Route Planner s-a finalizat conform planului de proiect permițându-ne să vedem rezultate imediate.” a declarat Vlad Culețu, Director Administrativ, RER.

iTrack Logistics înglobează și tehnologii de rutare de la AMCS, o companie internațională cu peste 30 ani de experiență în domeniul optimizării rutelor, punând la dispoziția clienților săi funcționalități disponibile până acum doar clienților mari și foarte mari. Mai mult, în cazul proiectelor mari, iTrack Logistics se integrează cu soluțiile tradiționale AMCS, pentru a răspunde celor mai complexe provocări.

“Parteneriatul cu iTrack întărește prezența regională a soluțiilor AMCS atât prin proiectele de success implementate împreună în ultimii ani, cât și prin integrarea tehnologiei de rutare Cloud în cadrul produselor iTrack. În prezent, prin acest parteneriat, am dezvoltat un portofoliu comun de clienți, un centru local de expertiză a soluțiilor AMCS și odată cu lansarea iTrack Logistics, un produs comun adresabil pieței din Romania.” a declarat Thorbjørn Schmidt-Jacobsen, International Sales Director, AMCS.

Soluția iTrack Logistics a fost premiată în cadrul Concursului de inovație IT în Supply Chain și Logistică, organizat la Expo Tranzit 2018 – ce a avut loc pe 26-27 aprilie, la Cluj – trecând cu brio de toate criteriile juriului. Evenimentul Expo Tranzit este organizat de cea mai importantă publicație din domeniul transportului și logisticii, Revista Tranzit.

Pentru mai multe detalii despre iTrack Logistics sau pentru a solicita o prezentare dedicată, vă rugăm să accesați site-ul iTrack Logistics – optimizare-rute.ro.

Ai nevoie de o curea noua? Incearca mai bine niste bretele

Exista multe tinute pentru care este nevoie de o curea, in cazul pantalonilor, lungi sau scurti, eleganti sau casual. Chiar si in cazul doamnelor. Aceasta este si unul dintre accesoriile care se deterioreaza cel mai repede, comparativ sa zicem cu un papion. Putem alege sa purtam acceasi curea la mai multe perechi de pantalooni, fie eleganti fie casual.

Insa cu toate ca o curea este un accesoriu indispensabil din tinuta oricarui barbat dar si a doamnelor, exista un alt accesoriu mai clasic, mai elegant si mai practic. Este vorba despre bretele, care au fost folosite de multi, multi ani si al caror trend a ramas viu si pana in ziua de astazi. Acestea, ca si cureaua pot fi purtate la o multitudine de tinute, in fiecare caz aratand la fel de bine.

Putem cumpara bretele din multe magazine de articole vestimentare, insa eu o sa va recomand cel mai bun loc, unde putem gasi numeroase modele de bretele, de calitate si ieftine. Acest loc nu este niciun altul decat magazinul Onore, partenerul barbatilor atunci cand vine vorba despre alegerea accesoriilor vestimentare adecvate. De aici avem ce alege. Avem la dispozitie bretele late sau bretele subtiri, bretele in X sau in Y sau simple, din doua linii.

Personal nu am purtat pana acum bretele la pantaloni, insa nu pare o idee rea, mai ales dupa ce am vazut cu ce le pot asorta. Cel mai bine merg purtate impreuna cu un papion, iar in magazinul Onore am la dispozitie zeci de modele de papioane, de la modele clasice pana la modele moderne, casual sau elegante. Acesta este unul dintre accesoriile pe care le port cu drag, asa ca sunt sigur ca impreuna cu o pereche de bretele, look-ul meu va fi si mai bun, mai indraznet, mai special.

Ce curea pentru ceas purtam vara aceasta?

Chiar daca mai este o luna de zile pana cand intram oficial in vara, temperaturile din ultima perioada ne trimit din ce in ce mai mult cu gandul la vara. Printre altele aceasta trimitere presupune pregatirea garderobei pentru venirea verii. Si cum ceasul de mana este un accesoriu vestimentar, si modelul de ceas de mana ce urmeaza a fi purtat in timpul verii trebuie ales. In cazul in care nu doresti achizitionarea unor noi modele de ceasuri de mana atunci poti opta pentru achizitionarea unor curele pentru ceasuri barbatesti si pentru ceasuri dama astfel incat ceasul de mana purtat sa se plieze pe tendintele modei din sezonul estival ce sta sa inceapa. Pentru a putea respecta tendintele modei in sezonul estival trebuie achizitionata una din urmatoarele modele de curea pentru ceasul de mana:

  • Curea pentru ceas de mana confectionata din cauciuc;
  • Curea pentru ceas de mana confectionata din nailon;
  • Curea pentru ceas de mana confectionata din panza;

Cureaua pentru ceas de mana confectionata din panza este utila nu doar din punct de vedere estetic ci si din punct de vedere al confortului pe care il ofera. Acest tip de curea pentru ceasul de mana nu retine apa si nici nu favorizeaza aparitia transpiratiei. De asemenea, acest model de curea pentru ceasul de mana este versatil ceea ce inseamna ca poata fi purtata cu succes la orice tinuta vestimentara lejera.

Nailonul este un material care are o mare popularitate printre posesorii de ceasuri de mana, mai ales atunci cand vine vorba despre ceasurile de mana destinate sezonului estival. Faptul ca acest material este termoplastic, usor si ieftin sunt cateva dintre motivele pentru care cureaua pentru ceasul de mana confectionata din nailon va fi la moda in aceasta vara.

Nu in ultimul rand, cureaua pentru ceasul de mana confectionata din cauciuc se numara printre tipurile de curea pentru ceas de mana ce va fi la moda in aceasta vara. Faptul ca acest model de curea pentru ceas de mana este rezistent la apa si hipoalergenic sunt doar doua dintre motivele pentru care acest model de curea pentru ceas de mana este la moda in aceasta vara.

La ce să ne uităm în weekend pe Netflix?

Titluri Originale Netflix

The Rain: Sezonul 1 – SERIAL ORIGINAL NETFLIX

Synopsis: La șase ani după ce un virus agresiv decimează populația Scandinaviei, doi frați caută un refugiu și posibile răspunsuri alături de alți tineri supraviețuitori.

Creatori: Jannik Tai Mosholt, Esben Toft Jacobsen, Christian Potalivo

Cu: Alba August, Lucas Lynggaard Tønnesen, Mikkel Boe Følsgaard

Gen: thriller, dramă

Ne iartă nouă datoriile noastre – FILM NETFLIX

Synopsis: Amenințat de creditori, un proaspăt șomer acceptă să lucreze pentru un recuperator, dar află în curând că pactul cu diavolul are un preț neașteptat.

Regia: Antonio Morabito

Cu: Marco Giallini, Claudio Santamaria, Jerzy Stuhr

Gen: dramă

Titluri licențiate Netflix

28 de zile

Synopsis: După ce isprăvile sale se lasă cu distrugeri, o jurnalistă ajunge la dezalcoolizare și întâlnește un pacient care îi schimbă modul de a privi viața.

Regia: Betty Thomas

Cu: Sandra Bullock, Viggo Mortensen, Dominic West

Gen: comedie, dramă

Alvin și veverițele

Synopsis: Crescute de un om, o veveriță cu talent muzical și frații săi intră în tot felul de belele, dar primesc și numeroase lecții importante.

Regia: Raja Gosnell

Cu: Hank Azaria, Neil Patrick Harris, Brendan Gleeson

Gen: animație, comedie, serial de familie

Paddington

Synopsis: După ce a fost salvat dintr-o gară, ursulețul Paddington găsește un refugiu la o familie londoneză, până ce o taxidermistă își dă seama că ar arăta bine în colecția ei.

Regia: Paul King

Cu: Nicole Kidman, Hugh Bonneville, Sally Hawkins, Julie Walters

Gen: animație, comedie, aventură

Saw V

Synopsis: Când Hoffman află că legătura lui secretă cu Jigsaw va fi dezvăluită, începe să caute și să distrugă absolut orice l-ar putea asocia cu ucigașul.

Regia: David Hackl

Cu: Tobin Bell, Costas Mandylor, Scott Patterson

Gen: horror, mister

Sicario: Asasinul

Synopsis: O agentă FBI participă la o operațiune incognito de prindere a unui traficant mexican, însă principiile îi sunt puse la încercare când se depășesc limitele.

Regia: Denis Villeneuve

Cu: Emily Blunt, Benicio Del Toro, Josh Brolin

Gen: acțiune, aventură, thriller

DESPRE NETFLIX

Netflix este cea mai mare televiziune prin internet din lume. Peste 117 milioane de abonați din 190 de țări se bucură zilnic de peste 140 de milioane de ore de seriale și filme, incluzând documentare și filme de lung metraj originale. Abonații au acces nelimitat la conținut, oricând și oriunde, pe aproape orice tip de dispozitiv conectat la internet. Aceștia pot reda, întrerupe și relua vizionarea fără publicitate sau angajamente.

Cupa de Gimnastica “Andreea Raducan” 2018 transmisa live, cu Axis Communications si CamStreamer

Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, va transmite live o noua editie a Cupei Andreea Raducan – competitia de gimnastica organizata de campioana olimpica si mondiala.

Evenimentul se va desfasura in perioada 5-6 mai, in sala de sport a Colegiului Tehnic Al. I. Cuza din Barlad, de la ora 09:30 si este dedicat viitoarelor campioane ale gimnasticii. Aflat la cea de-a VIII-a editie, acesta va reuni peste 100 de participante din intreaga tara, care se vor intrece in cele doua zile de concurs, atat pe echipe, cat si individual.

Concursul este dedicat gimnastelor din categoria junioare III, de nivel 1 si 2, cu varste cuprinse intre 8 si 10 ani. Acestea vor concura pentru podium in cadrul celor cinci probe individuale: sarituri, paralele, barna, sol si individual compus, precum si in cadrul competitiei pe echipe. Toate gimnastele participante vor fi rasplatite cu premii in produse, iar castigatoarele vor primi si premii in bani, diplome si trofee, in functie de performanta obtinuta in cadrul competitiei.

Componenta hardware – Axis Communications

Pentru transmiterea live a evenimentului, vor fi folosite 4 camere IP de retea Axis, printre care si modelul V5915. Aceasta camera este primul echipament de acest gen de la Axis care paraseste domeniul supravegherii video, asigurand un nivel de calitate a imaginilor si o fidelitate a culorilor potrivite pentru orice transmisie sau inregistrare de foarte buna calitate, precum inregistrarea unui discurs, a cursurilor din salile de clasa sau pentru video-conferinte. De fapt camera este perfecta pentru evenimente sportive precum cel care va avea loc in weekend, dar este si o alegere extrem de inspirata pentru o multitudine de scenarii de utilizare unde accentul se pune pe claritate si performanta.

In ceea ce priveste specificatiile, AXIS V5915 poate filma imagini 1080p cu pana la 50FPS, necesita lumina ambientala de 1.0 lux pentru color si 0.03lux pentru monocrom si incorporeaza conectivitate HDMI, SDI si XLR pe langa clasicul port RJ-45 pentru conectarea la retea. In plus, camera este de tip PTZ si ofera functie de zoom optic 30x, permitand astfel urmarirea de aproape a subiectului dintr-o scena de actiune. Instalarea camerelor a fost realizata de catre compania Team One Professional Services, din Iasi, partener autorizat Axis Communications din anul 2009.

Componenta software – CamStreamer

In ceea ce priveste componenta software, transmisia va fi intermediata si de aceasta data de aplicatia CamStreamer. Dezvoltata de NetRex, aceasta este caracterizata, pe langa avantajele calitatii excelente si a performantelor foarte bune, de ergonomia deosebita in utilizare. Practic, aplicatia se instaleaza in camerele AXIS, iar transmisia se realizeaza direct catre platforme populare precum YouTube sau Facebook, fara niciun alt echipament intermediar in afara infrastructurii de retea. Asta inseamna ca solutia este extrem de simplu de instalat si operat, necesita resurse minime si poate fi implementata fara probleme de utilizatori.

Evenimentul va putea fi urmarit online, atat pe YouTube, cat si pe Facebook, prin accesarea:

https://www.facebook.com/AndreeaRaducanOfficial/

https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

https://www.youtube.com/channel/UCrdiXOUZtqMnwg6zv86SkAw

Publicitatea este esentiala indiferent de firma si domeniu

Fiecare afacere care e recent inaugurata are nevoie de o promovare a serviciilor sau produselor pe care le ofera altfel este foarte greu sa obtina profit rapid si sa se mentina pe piata. Cu ajutorul unor materiale promotionale personalizate aces lucru cu siguranta va atrage clienti inca de la deschiderea firmei.

In ziua de azi, marketing-ul a devenit destul de complex din cauza faptului ca in aproape orice domeniu exista multe afaceri concurente si tot timpul este nevoie de idei ingenioase de promovare care sa prinda la public. De aceea trebuie intotdeauna sa vi cu ceva nou si sa atragi atentia consumatorilor intr-un mod discret dar promitator.

De asemenea,un mare avantaj il constituie situatia in care materialele tale publicitare au si o intrebuintare utila, asa cum sunt cardurile de fidelitate, odorizantele auto personalizate si asa mai departe. Orice client va fi fericit cand va primi o asemenea atentie sa ii zicem si cu siguranta va mai reveni.

De exemplu atunci cand s-a deschis un magazin nou in cartierul tau, din cauza faptului ca era pozitionat intr-un loc in care nu treceai asa des, nu ai fi stiut niciodata de existenta lui daca nu primeai un astfel de material publicitar, care sa te informeze de existenta si ofertele sale iar mai apoi poate chiar ai devenit client fidel fiind practic in drumul tau de zi cu zi.

Publicitatea este foarte importanta in orice domeniu indiferent ca vorbim de exemplu despre un simplu magazin de cartier sau o comapanie care este deja la un anumit nivel si care deja are o clientela destul de variata si mare. Fara publicitate ar fi foarte greu pentru firme in special cele mici care sunt la inceput si au nevoie de clienti pentru a trece peste periada grea de la inceput.

Allview introduce serviciul de mesagerie RCS Google™ pe 19 terminale, funcțional în rețelele Orange și Vodafone

Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România, introduce serviciul de mesagerie Rich Communication Services (RCS) Google pe 19 dintre terminalele companiei. Serviciul va putea fi accesat din rețelele Orange și Vodafone. Implementarea serviciului RCS este rezultatul eforturilor depuse în parteneriatul început de Allview cu Google în urmă cu un an.

RCS Google este un ecosistem cu o infrastructură care permite numeroase funcțiuni de instant messaging, care înregistrează o creștere rapidă printre utilizatori și care oferă o libertate mai mare de mișcare utilizatorului, prin transmiterea rapidă de fișiere,a  fotografiilor la rezoluție mare, a gif-urilor şi a video-urilor cu ajutorul unui design simplu și intuitiv. Serviciul este gratuit, putând fi utilizat atât prin conectare la datele mobile precum şi la Wifi.

Terminalele Allview pe care serviciul este disponibil sunt: A9 Lite, X4 Soul Infinity Plus, X4 Soul Infinity L, X4 Soul Infinity N, X4 Soul Infinity S, X4 Soul Infinity Z, P4 PRO, P9 Life, P9 Energy S, P9 Energy Lite 2017, P41 eMagic, P7 Lite, P8 PRO, P43 Easy, X4 Soul Vision, V2 Viper S, X4 Soul Lite, X4 Soul Mini S și P8 eMagic.

Avantajele RCS Google sunt numeroase, pentru că indiferent de tipul utilizatorului, se dispersează orice limită în comunicare. Dacă prin serviciul SMS pot fi transmise doar mesaje de tip text, în cadrul utilizării serviciului RCS Google se pot realiza discuții de grup, se pot face transferuri de fișiere mari către grupurile create, se pot trimite mesaje multimedia. În plus, aplicația notifică utilizatorul când ceilalți tastează, când se trimit mesaje, când este recepționat mesajul sau când sunt trimise/primite fișierele.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 a lansat primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. Brandul Allview este prezent pe piețele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia și Estonia. Allview își propune să devină cel mai puternic brand românesc de tehnologie, capabil să ofere acces la tehnologii de ultimă oră pentru cât mai mulți consumatori, în mai multe segmente de buget.

MOOG®, partener oficial al competiției NASCAR Whelen Euro Series™ pentru al doilea an consecutiv

Fiecare concurent din seria de competiții din 2018 se va baza pe piesele de direcție și suspensie de top ale MOOG®

 

București, 3 mai 2018 – MOOG®, brandul apreciat la nivel global al Federal-Mogul Motorparts, susține pentru cel al doilea an consecutiv competiția NASCAR Whelen Euro Series ™,una dintre cele mai rapide și mai interesante serii de curse din Europa, în calitate de furnizor oficial de piese de direcție și suspensie. Componentele MOOG, care timp de 52 de ani consecutivi au susținut campionii din competiția Monster Energy NASCAR® Cup Series din America de Nord, sunt montate pe mașina fiecărui concurent din competiția 2018 NASCAR Whelen Euro Series. Campionii de anul trecut ai competiției EuroNASCAR, Alon Day și Thomas Ferrando, au obținut victoria utilizând, de asemenea, componentele MOOG.

MOOG este unul dintre brandurile premium ale industriei de service auto aftermarket, cunoscut pentru tehnologiile de ultimă generație și pentru calitatea, fiabilitatea și performanța excepționale“, a declarat președintele și CEO-ul NASCAR Whelen Euro Series, Jérôme Galpin. “Această sponsorizare importantă aduce beneficii tuturor părților – inclusiv echipelor, șoferilor și fanilor noștri – prin creșterea gradului de conștientizare asupra acestui tip de competiție remarcabil, de origine americană, precum și asupra beneficiilor impresionante oferite de alegerea pieselor MOOG.”

Calendarul competițional din 2018 cuprinde 12 runde desfășurate pe cele mai importante circuite de curse și circuite ovale din Franța, Spania, Italia, Regatul Unit, Germania și Belgia. Competiția a debutat în perioada 14-15 aprilie 2018, cu etapa desfășurată pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia, Spania și se va încheia cu o etapa finală în perioada 20-21 octombrie de pe circuitul Zolder din Belgia. Competiția va reveni, de asemenea, la Tours, Franța, cu un nou eveniment, World Challenge Oval, în perioada 30 iunie-1 iulie.

Celelalte etape se vor desfășura după cum urmează:

  • 19-20 mai Franciacorta, Italia (Etapele 3 & 4)
  • 9-10 iunie Brands Hatch, Regatul Unit (Etapele 5 & 6)
  • 15-16 septembrie Hockenheim, Germania (Semifinale)

Inaugurată în anul 2012, competiția NASCAR Whelen Euro Series se desfășoară cu autoturisme validate pentru competițiile de tip NASCAR®, propulsate de motoare V8 de 400 de cai putere. Pentru campionatele seriei se acordă premii în două divizii – ELITE, rezervată piloților profesioniști și semi-profesioniști și ELITE 2, care este destinată tinerelor talente și piloților tineri cu clasificări de nivel Silver și Bronze. Peste 150.000 de fani au participat la evenimentele NASCAR Whelen Euro Series din anul 2017. Ediția din 2018 are un nou logo, evidențiind vizual legătura puternică a competiției europene cu istoria de peste 70 de ani a competiției americane originale NASCAR®.

Stilul agresiv de curse EuroNASCAR, menținut de la start până la linia de finiș, a devenit extrem de apreciat printre pasionații de sporturi cu motor din întreaga Europă”, a declarat Paul Tersi, Brand manager, componente de șasiu, Federal-Mogul Motorparts EMEA. “Această sponsorizare inovatoare se fundamentează pe istoicul de 52 de ani al brandului MOOG în competiția NASCAR®  și pe cei aproape 100 de ani de expertiză în dezvoltarea de produse de înaltă calitate. Fiecare manevră pe care fanii o vor vedea pe pista în acest sezon al competiției NASCAR Whelen Euro Series se va baza, în parte, pe componente de precizie MOOG.

Sezonul 2018 va marca un număr important de realizări pentru NASCAR Whelen Euro Series, cu cel puțin cinci echipe noi și o serie de piloți de top care se alătură competiției. În decembrie și-au anunțat participarea renumita echipă GoFas Racing din competiția americană NASCAR Cup și echipa de anduranță Pegasus Racing, în timp ce Solaris Racing a anunțat recent că renumitul pilot Francesco Sini și autoturismul său #12Chevrolet vor concura în divizia ELITE. În plus, bine-cunoscutul campion mondial la ciclism, belgianul Tom Boonen, va face anul acesta tranziția la curse pe patru roți, competiția atrăgând și alți concurenți de înaltă performanță în zilele de teste din pre-sezon.

Pentru a afla mai multe despre produsele MOOG, de la rulmenți de roată la bare de direcție, bascule și altele, vizitați moogparts.eu.