Nokia oferă business-urilor posibilitatea de a beneficia de smartphone-uri accesibile și sigure, cu certificare Android Enterprise Recommended

Portofoliul Nokia Mobile cuprinde cea mai extinsă gamă de telefoane Android Enterprise Recommended de pe piață

Național, 2018 – HMD Global, compania care deține licența exclusivă a brandului Nokia pentru telefoane şi tablete, își consolidează statutul pe piață prin anunțarea a două noi smartphone-uri care au primit certificarea Google Android Enterprise Recommended.

Nokia Mobile dispune în momentul de față de 6 smartphone-uri cu certificare Android Enterprise Recommended, pentru diverse intervale de prețuri. Această listă include noile Nokia 5.1 și Nokia 3.1 32GB[1], cel de al doilea fiind primul smartphone cu Android Enterprise Recommended disponibil în segmentul său de preț. Programul Android Enterprise Recommended le oferă clienților din mediul de business siguranța că toate smartphone-urile din cadrul programului au fost validate de Google și sunt conforme standardelor business, având specificații de vârf în ceea ce privește hardware-ul, software-ul, performanța, actualizările de securitate și experiența utilizatorilor (UX).

Pe lângă oferta largă de smartphone-uri Nokia, utilizatorii din zona de business beneficiază și de promisiunea Nokia Mobile cu privire la experiența deosebită în utilizare, datorită unui software curat, sigur și mereu actualizat. Astfel, telefoanele vor fi mereu actualizate cu ultimele inovații Google și vor beneficia de actualizări regulate de securitate. Fiecare smartphone se bucură de un design remarcabil, reprezentativ pentru standardele înalte de calitate garantate de Nokia Mobile.

Extrem de flexibil, economisind timp și bani

Nokia 5.1 și Nokia 3.1 fac parte din familia de smartphone-uri Android One. Astfel, acestea vor primi, timp de 3 ani garantat, actualizări lunare de securitate. Prin grija acordată pentru securitatea datelor, smartphone-urile Nokia oferă utilizatorilor care activează în domeniul IT și care se confruntă constant cu noi amenințări și potențiale vulnerabilități în ceea ce privește securitatea, relaxarea pe care o caută atunci când își aleg telefoanele mobile.

Mai mult, faptul că smartphone-urile Nokia beneficiază de instalarea software-ului pur Android™, garantează activarea funcției de Enterprise Mobility Management, putând fi accesate și controlate printr-o platformă centrală, folosită de companii. Bazându-se pe compatibilitatea deplină cu interfața modernă de programare Android de enterprise management, smartphone-urile Nokia în posesia companiei pot fi  înregistrate pe platforma EMM preferată. Așadar, smartphone-urile Nokia nu sunt doar ușor de personalizat, ci ajută și la economisirea timpului și a resurselor financiare ale companiilor care le achiziționează.

„Ne face o deosebită plăcere să lucrăm alături de HMD Global pentru a transforma Android în platforma preferată de business-uri, la nivel global. Telefoanele Nokia se remarcă prin inovație și se bucură de încrederea utilizatorilor comerciali. Ne bucurăm că o gamă largă de telefoane este acum inclusă în programul Android Enterprise Recommended”, a declarat David Still, Director General, Android Enterprise.

„Din punct de vedere al prețului, oferim unul dintre cele mai generoase portofolii Android Enterprise Recommended de pe piață. Astfel, portofoliul exhaustiv de smartphone-uri Nokia reprezintă o alegere competitivă pentru întreprinderile de toate dimensiunile. La nivel global, lucrăm îndeaproape cu comercianți B2B și cu numeroși clienți naționali și multinaționali, terminalele cu Android fiind în curs de implementare în cadrul acestor organizații. Am observat un interes ridicat al companiilor din sectoarele bancare, software, transport, telecomunicații, energie, farmaceutice și auto”, a adăugat Andrej Sonkin, Director General Enterprise Business, HMD Global.

Înregistrare Android zero-touch

Terminalele selectate de Google pentru a fi incluse în programul Android Enterprise Recommended au fost evaluate prin teste riguroase. Astfel, dispozitivele și serviciile incluse întrunesc cele mai înalte specificații în ceea ce privește hardware-ul, performanța, securitatea și experiența de utilizator, pentru a răspunde nevoilor celor mai provocatoare care vin din diverse medii de business. Cu versiunea pură Android 8.0 Oreo™ instalată pe toate smartphone-urile Nokia Android Enterprise Recommended, întreprinderile pot fi sigure că aceste telefoane vor avea o interfață curată, fără modificări. Absența aplicațiilor inutile preinstalate și a celor care rulează în fundal maximizează autonomia bateriei și spațiul de stocare, încă din prima zi de folosire.  De asemenea, prin intermediul întregistrării Android zero-touch, organizațiile pot folosi smartphone-urile Nokia cu setările Enterprise Mobility Management (EMM) gata pre-configurate. Dispozitivele pot fi configurate online și livrate angajaților direct, astfel încât aceștia să le poată folosi imediat.

Gama de smartphone-uri Nokia Android Enterprise Recommended

De la smartphone-urile high-end Nokia 8 și Nokia 8 Sirocco, la gama superioară de modele mid-range Nokia 7 Plus și Nokia 6.1, la noul mid-range Nokia 5.1 și până la accesibilul Nokia 3.1 32GBi, Nokia dispune de cea mai extinsă gamă de smartphone-uri Android Enterprise Recommended.  De asemenea, sunt disponibile și telefoanele clasice reactualizate pentru acei utilizatori care au nevoie de o calitate înaltă a vocii și o autonomie a bateriei ieșită din tipare. Sunt incluse aici modele precum Nokia 3110 3G, telefonul cu recorduri în materie de vânzări, dar și noul Nokia 8110 4G reactualizat, care poate fi folosit și ca hotspot WLAN pentru cei aflați mereu pe drum și într-o nevoie constantă de conexiune.

Despre HMD Global

HMD Global Oy, cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia. HMD creează și furnizează o gamă de smartphone-uri și telefoane clasice care vizează o plajă largă de consumatori și prețuri. Dedicată inovației și calității, compania HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia, pentru telefoane și tablete. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Android, Google sunt mărci înregistrate ale Google LLC. Oreo este marcă înregistrată a grupului Mondelez International, Inc.

[1] Componentele software și aplicațiile pre-instalate ocupă o parte semnificativă a memoriei interne.

Leave a Comment

(0 Comments)

Your email address will not be published. Required fields are marked *