RAZER DĂ STARTUL SERIEI DE EVENIMENTE INVITATIONAL 2021 CU RAZER INVITATIONAL – NORTH AMERICA

Datorită succesului răsunător al Razer Invitational Season 2020, Razer dă startul Sezonului 2021 cu cel mai mare eveniment de esports adresat tuturor gamerilor, organizat în America de Nord

 BUCUREȘTI, 20 aprilie 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat azi Razer Invitational – North America, cel mai mare eveniment regional de sporturi electronice, deschis întregii comunități de jucători din America de Nord. Primele turnee de calificare vor debuta pe 7 mai. Ca urmare a succesului înregistrat la nivel global de Razer Invitational Season 2020, sezonul 2021 aduce seria de turnee în America de Nord, invitând toți jucătorii din regiune să concureze în trei campionate diferite, fiecare de câte o săptămână, desfășurate în mai și la începutul lui iunie.

Screenshot 2021-04-21 092437

În fiecare săptămână, jucătorii din toate colțurile comunității de esports vor concura în trei dintre cele mai populare jocuri ale momentului: Fortnite (PC, Console, Mobile), Rainbow 6 Siege (PC) și Brawl Stars (Mobile). Pe lângă glorie, cei mai buni jucători vor câștiga premii sub formă de produse hardware, dar și premii în bani cu o valoare totală de 30.000 de dolari.

“Razer Invitational a fost înființat urmând ideea de a crea o platformă competițională unde fiecare jucător are o șansă de câștig, indiferent de locul ocupat în clasament, de existența unui sponsor sau de asocierea cu vreo echipă oficială,” a declarat Khang Thai, Senior Global Esports Lead în cadrul Razer. “Această inițiativă s-a transformat într-un fenomen global ce promovează incluziunea în rândul comunității de sporturi electronice. După succesul răsunător al sezonului din 2020, continuăm să înfăptuim viziunea noastră cu un sezon 2021 extins, care-și propune să facă turneele de jocuri video accesibile tuturor jucătorilor din întreaga lume, astfel dezvoltându-se următoarea generație de jucători profesioniști.”

Razer Invitational – Un turneu de esports unic

Sezonul inaugural al Razer Invitational a avut loc anul trecut, având ca scop principal înlăturarea barierelor caracteristice comunității globale de sporturi electronice, prezentând astfel pasiunea și emoția generate de esports unei audiențe cât mai largi. Spre deosebirile de competițiile tradiționale, Razer Invitational este deschis tuturor jucătorilor dornici să-și măsoare abilitățile pe o scenă internațională, oferindu-le o șansă la glorie și talentelor încă nedescoperite.

Razer Invitational Season 2020 s-a bucurat de un succes răsunător, atrăgând fani din Asia de Sud-Est, America Latină și Europa. La competițiile organizate în cele trei regiuni, au participat aproape 60.000 de jucători din 22 de țări. Concursurile internațional desfășurate în cele mai populare jocuri au atras o audiență cu adevărat globală: 24 de milioane de spectatori au urmărit meciurile care au scos din anonimat mai mulți jucători, aducându-le faimă.

America de Nord dă startul sezonului 2021

Primul eveniment al sezonului nou, Razer Invitational – North America, le va oferi tuturor jucătorilor din  SUA, Canada și Mexic șansa de a concura pentru recunoaștere la nivel internațional. Turneul este compus din trei sesiuni de câte o săptămână, cu trei jocuri care acoperă întreg spectrul de platforme de gaming: Fortnite, Rainbow Six Siege și Brawl Stars. Cei interesați se pot înscrie fie ca echipă, fie individual unde este cazul, urmând să concureze pentru titlul de campion. Cei care câștigă cele trei finale, vor fi premiați cu câte 10.000 de dolari și premii sub formă de produse hardware.

Cei care preferă să urmărească spectacolul, dar nu vor să concureze, vor avea la rândul lor șansa de a câștiga premii oferite de sponsorii turneelor. Razer Invitational – North America, va putea fi urmărit pe canalul YouTube.com/Razer, pe Twitch.tv/Razer și pe Facebook.com/TeamRazer.

Razer Invitational – North America este doar primul pas în cea mai mare și mai inclusivă serie de turnee de sporturi electronice. În sezonul din 2021, Razer va continua să extindă granițele evenimentului, organizându-l în noi regiuni și oferindu-le astfel talentelor din lumea esports de la nivel global o platformă pentru a concura și pentru a-și arăta priceperea.

Înscrieri

Înscrierile pentru Razer Invitational – North America se deschid azi, 20 aprilie, ora 9AM PT, primele turnee de calificare urmând să aibă loc pe 7 mai. Fiecare săptămână va aduce un joc nou, etapa de calificare fiind urmată de playoff, punctul culminant fiind marea finală organizată duminică de duminică. Înscrierile pentru Razer Invitational – North America, au loc pe pagina mogul.gg/hub/Razer.

Pentru mai multe informații despre Razer Invitational – North America, vizitați pagina oficială  https://rzr.to/invitational-na sau canalul Facebook.com/TeamRazer.

IMAGINI

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Leave a Comment

(0 Comments)

Your email address will not be published. Required fields are marked *