Packeta dublează echipa din România în 2022. Compania anunță peste 70 de noi poziții disponibile pe parcursul anului

  • Packeta România țintește în 2022 creșterea echipei la peste 140 de salariați
  • Compania face angajări pe segmentele de servicii clienți, IT, vânzări, manageri de portofoliu pentru puncte pick-up și lucrători în depozit

 

București, 25 ianuarie 2021 – Packeta România, platformă digitală și logistică globală, membră a Packeta Group, compania cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est, dublează echipa în 2022 și estimează că va depăși 140 de angajați la finalul anului. În prezent, Packeta România are peste 70 de angajați, în special, în orașele în care compania operează hub-ul regional și depozite: București, Oradea etc. Dublarea numărului de angajați prevăzuți pentru anul în curs, vine să sprijine creșterea accelerată înregistrată de Packeta pe piața din România în ultimii doi ani, dar și a strategiei de dezvoltare din 2022.

Alexandr_Jeleascov_CEO_Packeta_Romania

„Începând cu 2020, am avut o dezvoltare accelerată pe piața din România, care va continua și în 2022, bazându-ne pe evoluția comerțului online din România și pe vânzările cross border. Iar investițiile de 3 milioane de euro din ultimii doi ani, ce au presupus deschiderea de noi depozite și transformarea depozitului din București în hub regional, concomitent cu creșterea semnificativă a volumului de colete procesate, au creat o nevoie și mai mare de resurse umane. De asemenea, planurile de dezvoltare de anul acesta ale Packeta România presupun dublarea echipei”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Packeta România.

Compania urmărește creșterea echipei în zonele de Sud și Vest ale României, unde sunt operaționale depozitele, iar sistemele de dezvoltare sunt puse la punct și unde urmează noi investiții. Astfel, Packeta România vizează angajări pe segmentele de servicii clienți, IT, vânzări, manageri de portofoliu pentru puncte pick-up și lucrători în depozit.

Mai multe informații despre pozițiile disponibile pot fi accesate la: https://www.packeta.ro/joburi-disponibile

Strategia de dezvoltare de anul acesta a Packeta România are în vedere dezvoltarea rețelei de puncte pick-up, extinderea națională prin deschiderea de noi depozite, creșterea livrărilor cross border dinspre România către UE, creșterea livrărilor în regiunea Balcanică și dezvoltarea de noi servicii pe piața din România, precum livrarea în regim self service în lockerele Z-Box (puncte contactless de distribuie a coletelor, complet automatizate).

„Investițiile din 2022 ale Packeta România vor fi direcționate în dezvoltarea logistică, în echipamentele tehnice şi de manipulare a coletelor, în dezvoltarea platformei, în creșterea efectivului de personal angajat, în crearea de noi linii directe de transport internațional, în integrări tehnice, în dezvoltarea rețelei de puncte pick-up şi în creșterea flotei interne de transport”, mai spune Alexandr Jeleascov.

Despre Packeta România

Packeta România este o platformă digitală și logistică globală, membră a Packeta Group, prezentă pe piața din România încă din 2017. Compania are ca scop facilitarea procesului logistic pentru selleri și magazine online prin multiple servicii de livrare, fără a impune clienților finali locul și ora ridicării produselor. Acest lucru este posibil datorită unei rețele extinse de peste 9.000 de puncte pick-up proprii în rețeaua internațională a Packeta Group și alte 92.000 de puncte pick-up partenere în toată Europa. Până în prezent, grupul Packeta a transportat mai mult de 40 de milioane de colete, datorită colaborării cu peste 30.000 de magazine online și selleri. Magazinele online își pot expedia coletele nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional, în toate cele 27 de țări din Uniunea Europeană, plus Marea Britanie, Ucraina, Federația Rusă, SUA, Elveția, Liechtenstein și Emiratele Arabe Unite.

Pentru informații suplimentare puteți accesa Packeta.ro.

Leave a Comment

(0 Comments)

Your email address will not be published. Required fields are marked *